Vltava la Praga: râul cu care orașul se ceartă de o mie de ani

Praga fără Vltava nu e un oraș imaginabil. Castelul e pe un mal pentru că Orașul Vechi e pe celălalt; Podul Carol există fiindcă un rege a avut nevoie să coasă cele două jumătăți; iar cea mai faimoasă bucată de muzică cehă — *Vltava* lui Smetana, din *Má vlast*, 1874 — e portretul acestui râu sosind în acest oraș.

Vltava e cel mai lung râu din Cehia, în jur de 430 de kilometri de la izvoarele din pădurea Šumava, lângă granița austriacă, până la vărsarea în Elba, la Mělník, o jumătate de oră nord de Praga. Numele e de origine veche germanică — ceva apropiat de *apă sălbatică* — ceea ce azi sună a ironie, dar n-a fost deloc, în cea mai mare parte a istoriei orașului.

Prin centru curge pe o lățime de vreo 300 de metri, mică în adâncime și treptată de stăvilare — de-asta pare atât de calmă. Calmul e inginerie.

Podul de dinaintea podului

Prima traversare de piatră a fost Podul Iuditei, construit în secolul al XII-lea și numit după regina care l-a finanțat. A stat în picioare cam 170 de ani, până când viitura din februarie 1342 l-a dărâmat — gheață și ape mari, combinația care a distrus din Praga mai mult decât orice armată.

Înlocuitorul lui e cel pe care îl știi. Carol al IV-lea a pus piatra de temelie a Podului Carol pe 9 iulie 1357 — prin tradiție la 5:31 dimineața, astfel încât data și ora să formeze un palindrom de cifre impare, 1357 9/7 5:31, ales de astrologii curții. Adevărată sau nu povestea, podul a avut nevoie de norocul ăla: viitura din septembrie 1890 i-a prăbușit trei arce, iar buștenii din plutele rupte i-au izbit pilonii zile întregi.

Programul lui de construcții se poate citi și azi în piatră, cel mai celebru pe Podul Carol.

2002, inundația care e încă punctul de referință

Fiecare generație a Pragăi primește o inundație, iar cea care definește orașul de azi a venit în august 2002. După săptămâni de ploi peste Boemia, Vltava a atins la Praga un debit de vârf de circa 5.300 de metri cubi pe secundă — față de un debit normal de sfârșit de vară de vreo 150 — un nivel pe care hidrologii l-au numit eveniment o dată la 500 de ani.

Insula Kampa a intrat sub apă. Metroul s-a inundat prin propriile tuneluri, scoțând stații din uz luni de zile. Cel mai lovit a fost Karlín, districtul jos, de secol XIX, din aval de centru, unde apa a stat cam trei metri pe străzi, iar unele clădiri au trebuit ulterior demolate.

Capitolul cel mai straniu s-a petrecut la grădina zoologică din Troja, așezată chiar pe lunca inundabilă: animalele au fost evacuate pe deal, elefantul bătrân Kadir n-a putut fi mutat și a fost eutanasiat în timp ce apa creștea, iar leul de mare Gaston a evadat în râu și a înotat până în Germania înainte să fie prins — o știre națională cu final trist, fiindcă n-a supraviețuit drumului înapoi.

Reconstrucția Karlínului l-a transformat dintr-un sinonim al degradării într-unul dintre cele mai bune districte ale orașului pentru mâncat și băut, ceea ce nimeni n-ar fi prezis în septembrie 2002. Orașul a construit după aceea un sistem de bariere mobile — pereți de aluminiu care se ridică de-a lungul cheiurilor când senzorii din amonte dau semnalul. Au fost folosite pe bune în iunie 2013, când râul a inundat din nou, și au ținut.

Stăvilare, baraje și de ce se poartă râul frumos

Liniștea apei de sub Podul Carol e opera stăvilarelor — baraje joase, oblice, care coboară râul în trepte prin oraș. Stăvilarul Orașului Vechi de lângă pod, cu spărgătoarele lui de gheață din lemn, apare în a doua fotografie din Praga fără să fie băgat în seamă; caiaciștii coboară pe culoarul lui de deversare toată vara.

Controlul mare e invizibil din oraș: Cascada Vltavei, un lanț de baraje construit în amonte mai ales în anii '50 și '60 — Lipno, Orlík, Slapy și altele — care produce energie, alimentează lacuri de acumulare și nivelează debitul. Nu poate opri un 2002, cum a demonstrat chiar 2002, dar e motivul pentru care o primăvară obișnuită nu mai amenință orașul cum a făcut-o secole la rând.

Navigația comercială e modestă — vapoare de agrement, puțină marfă — și trece de stăvilare prin ecluze, pe partea Smíchov.

Insulele

Kampa e cea faimoasă și abia dacă e insulă: Čertovka, „Pârâul Diavolului", un canal de moară săpat în Evul Mediu, o desparte de Malá Strana. Are Zidul Lennon la margine, Museum Kampa într-o moară transformată de pe mal și cea mai bună pajiște din centrul Pragăi.

Slovanský ostrov ține palatul Žofín, o sală de bal de secol XIX unde au cântat Berlioz și Liszt; de la vârful insulei se închiriază bărci cu vâsle și hidrobiciclete, iar o tură sub Teatrul Național în amurg e cel mai ieftin gest romantic din oraș.

Střelecký ostrov — Insula Țintașilor, cândva poligonul breslei — atârnă sub Podul Legiunilor, pe jumătate sălbatică, cu un bar de vară și cea mai bună perspectivă de jos asupra Podului Carol.

Štvanice, în amonte, între Holešovice și Karlín, e insula sportului; Císařský ostrov, mai jos, lângă Troja, e locul unde orașul își plimbă câinii.

Náplavka

Cheiul dintre podul de cale ferată de la Výtoň și Podul Palacký — Náplavka — e contractul social al râului cu orașul de azi. Sâmbătă dimineața e cea mai bună piață de producători din Praga; în serile de vară e un singur bar lung, cu bolțile din zidul de chei — *kobky* — găzduind galerii și cafenele, și cu lebede negociind cartofi prăjiți la marginea apei. Stă sub Vyšehrad, deci mutarea clasică e întâi stânca, apoi cheiul.

Cum citești podurile

Optsprezece poduri rutiere și feroviare traversează Vltava în Praga. Cele care merită știute pe nume, mergând în aval: podul de cale ferată de la Výtoň (1901, fier nituit, monument pe care orașul tot dezbate cum să-l repare); Podul Palacký; Podul Legiunilor, a cărui piatră a venit din aceleași cariere ca Teatrul Național de lângă el; Podul Carol; Podul Mánes, lângă Rudolfinum; și Podul Čech, Art Nouveau, din 1908 — cel mai scurt și cel mai frumos, țintit drept în dealul Letná.

Priveliștea care le ordonează pe toate e de la grădina de bere Letná, de deasupra malului nordic: cinci poduri într-un singur cadru, adică exact imaginea la care se referă vederile când spun Praga.

Înotul și unde se face de fapt

Nu în râu, în general — stăvilarele, traficul de ambarcațiuni și frigul fac din șenal o idee proastă. Orașul înoată la complexul de ștranduri Podolí, chiar în amonte de Vyšehrad, și la Žluté lázně, mai încolo pe același mal, un club de plajă riverană care funcționează într-o formă sau alta de pe vremea Primei Republici. Vltava din centru e de privit, de vâslit pe ea și de băut lângă ea — o împărțeală pe care orașul a stabilit-o demult.