Vinohrady

Ce este

Viile regale ale lui Carol al IV-lea, acoperite de construcții la sfârșitul secolului XIX ca marele cartier burghez al orașului în creștere — străzi lungi și drepte de imobile neorenascentiste și Art Nouveau, platani și piețe care se poartă ca niște parcuri de sat. Azi e cartierul pe care locuitorii Pragăi și străinii stabiliți aici îl numesc primul când sunt întrebați unde ar locui — și răspunsul pe care acest site îl dă cel mai des la întrebarea unde să se cazeze cineva venit a doua oară.

Ce se află aici

Náměstí Míru, cu biserica neogotică cu două turle a Sfintei Ludmila. Piața Jiřího z Poděbrad — localnicii îi spun Jiřák — cu Biserica Preasfintei Inimi a lui Jože Plečnik, din 1932, una dintre marile biserici europene ale secolului XX și fără pereche în oraș, plus o piață a fermierilor care ține mai toată săptămâna. Riegrovy sady, parcul în pantă a cărui pajiște se umple la apus de oameni care privesc Castelul peste vale — cu o grădină de bere clasică în spate. Havlíčkovy sady, unde pe pantă supraviețuiește o vie lucrată, iar foișorul Grébovka îi toarnă vinul. Și Vinohradský pivovar, berăria renăscută a cartierului.

Cum e pe acolo

Praga rezidențială în varianta ei cea mai plăcută: cafenele și bistrouri într-o densitate pe care centrul n-o poate egala, cină fără bătălia rezervărilor, străzi liniștite pe la unsprezece. Scena barurilor din jurul Vinohradskei și spre granița cu Žižkov cuprinde nucleul vieții de noapte gay a Pragăi. Obiective în sensul din ghiduri aproape că nu există — exact motivul pentru care terasele sunt pline de localnici.

Practic

Linia A de metrou oprește de trei ori aici — Náměstí Míru, Jiřího z Poděbrad, Flora — iar tramvaiele acoperă restul; Piața Venceslas e la vreo zece minute. Camerele și apartamentele costă mai puțin decât în Orașul Vechi și îți dau vizibil mai mult spațiu, deși diferența s-a tot micșorat. Singurul compromis e unul cinstit: faci câteva minute de navetă până la fiecare obiectiv și te întorci seara într-un cartier, nu într-un decor.